Sănătate

Clujul, fruntaș la numărul de bolnavi COVID-19 care s-au vindecat după ce au fost intubați la ATI

Tibi DEMETER Publicat 15.11.2020 08:40
Clujul

După ce Libertatea a prezentat situația din secția ATI a Spitalului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, unde din 44 de pacienți COVID intubați au supraviețuit doar 2, prefectul Clujului a anunțat care este rata de vindecare a bolnavilor de COVID-19 intubați în spitalele din Cluj-Napoca.

Conform declarațiilor făcute de Mircea Abrudean, la Cluj au decedat 116 pacienți intubați din totalul celor 215 ajunși în această fază critică.

Dezastru la nivel național

Libertatea a obținut date de la spitale din București, Timișoara și Arad, iar informațiile sunt cu adevărat șocante. Spitalul COVID Arad are 4,3% rată de supraviețuire de la pacienții intubați mecanic:„Până în prezent au fost tratați 70 de pacienți prin ventilație mecanică invazivă, iar 67 au murit”, a declarat Adrian Wiener, coordonatorul unității medicale arădene, spital cu o secție 27 de paturi ATI pentru sursa menționată.

Rata de supraviețuire este una extrem de mică și la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.

„Au fost internați în secția de Terapie Intensivă 212 pacienți. Au fost intubați 149, dar din păcate 140 nu au supraviețuit”, a declarat doctorul Cristian Oancea, managerul spitalului de boli infecțioase timișorean.

Aveți o știre, o informație sau o problemă care merită atenția publică? Scrieți-ne pe WhatsApp

Trimite-ne un mesaj

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.