Sănătate

Controale în toate maternităţile din ţară

Bianca PREDA Publicat Marți, 8 ianuarie 2019, 19:17
Controale în toate maternităţile din ţară

"Am semnat ordinul prin care se declanşează control la maternităţile din toată ţara. Am semnat ordinul, vor începe (controalele -n.r.) probabil din 15 ianuarie", a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă.

Decizia vine după ce Ministerul Sănătăţii a anunţat, în decembrie, că în urma controlului desfăşurat de Direcţia de Sănătate Publică la Maternitatea Giuleşti s-a constat că 27 de angajaţi ai unităţii spitaliceşti, din 330 testaţi, sunt purtători sănătoşi ai stafilococului auriu. De asemenea, 45 de bebeluşi născuţi la maternitatea Giuleşti au fost infectaţi cu bacteria stafilococ.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.