Sănătate

Chirurgul Nadim Al Hajjar a devenit astăzi profesor

Paul Niculescu Publicat 16.02.2018 16:29

La eveniment au fost prezente personalităţi din lumea medicală, colegi din Clinică şi din Universitate. Au participat, printre alţii, Anca Buzoianu – decanul Facultăţii de Medicină UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Alexandru Irimie – rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj, profesorul dr. Oliviu Pascu, fost director al Institutului de Gastroenterologie „Dr. Octavian Fodor” și fost rector al UMF Cluj, fostul ministru al Sănătății Patriciu Achimaș-Cadariu şi primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.  

Dr. Nadim Al Hajjar este unul dintre cei mai apreciați chirurgi din Cluj şi din ţară. Este şeful Secţiei de Chirurgie Generală 2, iar aproape 80% dintre pacienții pe care îi operează într-un an sunt cazuri dificile.