Sănătate

Studenții de la FSPAC au grijă de pielea clujenilor

Admin Publicat 28.08.2013 09:22

Cele trei studente de la FSPAC: Alexandra Jucan, Livia Marti și Oana Musca au fost susținute în demersul lor de companii importante din Cluj: Farmec, Symbol Computers, IT PRINT SOLUTIONS și centrul de copiere eXpress.

Campania a început în luna iunie, timp în care studentele i-au informat pe clujeni despre pericolul cancerului de piele și importanța protecției solare:

“Prin această campanie dorim să informăm și conștientizăm publicul țintă despre importanța protecției solare. Până în prezent am organizat un concurs în care participanții puteau câștiga una dintre cele 5 loțiuni GerovitalSun. De asemenea, am împărţit flayere atât pe strada Traian Mosoiu, atât studenţilor cât şi trecătorilor şi au fost postate afişele campaniei în cadrul facultății noastre”, a explicat Alexandra Jucan, una dintre studentele implicate în această campanie.

Campania „Spune NU Cancerului de Piele!” folosește mesaje cu tonalitate gravă, pentru a-i face pe clujeni să conștientizeze pericolul la care se expun.

“Atât afişul cât şi spotul au mesaje realiste, triste şi care transmit sentimente de frică, spaimă, tocmai pentru a „trezi” publicul ţintă la realitate şi pentru a lua la cunoştinţă problemele apărute în urma neprotejării de razele UV”, au mai explicat studentele.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.