Politică

Elena Udrea: „Remanierea se face, nu se discută”

Calin Tantau Publicat Luni, 9 ianuarie 2012, 09:33

 

Vicepreşedintele PDL a precizat că în cadrul şedinţei coaliţiei subiectul remanierii nu a fost discutat.

„Nu s-a discutat. Şi în povestea aceasta cu remanierea am ajuns să-l citez pe primul ministru: se face, nu se discută, tot ne trezim vorbind despre remaniere, cu cât vorbim mai mult, cu atât e mai puţin oportună”, a declarat Udrea.

Legat de anunţarea candidatului PDL la Primăria Capitalei, liderul democrat-liberal a subliniat faptul că atât în 2000, la scrutinul pentru Primăria Capitalei, cât şi în 2004, la scrutinul prezidenţial, candidatul PDL cel mai bun a fost anunţat cu o lună înaintea alegerilor.

„Candidatul nostru cel mai bun a intrat în bătălie cu o lună înaintea alegerilor şi la primărie în 2000 şi la preşedinţie în 2004. Şi atunci de ce ar trebui să ne grăbim”, a mai afirmat Elena Udrea.

Despre propunerea europarlamentarului Laszlo Tokes privind eliminarea pragului electoral pentru minorităţi, Elena Udrea a spus că nu a analizat-o, dar că în principiu nu este de acord cu această propunere.

„Nu am analizat-o. În principiu, nu sunt de acord”, a conchis Elena Udrea.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj