El a afirmat că preşedintele nu a respins propunerea privind un Guvern de tehnocraţi, dar a arătat că aceasta trebuie să constituie tema unor discuţii cu partidele parlamentare. „Domnia sa a spus că nu poate să-l demită pe premierul Boc”, a adăugat Ponta, susţinând că preşedintele „era cam obosit” şi poate, de aceea, nu a permis accesul presei la începutul discuţiilor.
Între propunerile USL s-a aflat şi înfiinţarea unui cadru în care să fie discutat ce înseamnă acordul european de guvernanţă fiscală şi care sunt consecinţele acestuia pentru România. „Poziţia preşedintelui a fost că da, este necesar un astfel de cadru de discuţie între Putere şi Opoziţie”, a explicat Ponta.
Pentru un dialog Putere-Opoziţie a pledat, la rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu. El a arătat că liderii USL i-au spus preşedintelui Băsescu că esenţial este statul social. „I-am spus că, din punctul nostru de vedere, în ultimii trei ani, statul social a fost ucis în Romania, desfiinţat. (…) În acelaşi timp, România a devenit cel mai clientelar şi cel mai corupt stat din Europa, că o armată de oameni care se află sub comanda politică şi sub protecţia politică a domniei sale fură tot ce se poate fura, de la bani publici până la voturi şi aşa mai departe”, a susţinut liderul USL.
Potrivit acestuia, „statul clientelar nu are cu nimic de-a face cu statul performant despre care preşedintele Băsescu şi colegii săi vorbesc”. În acelaşi timp, a atras atenţia Antonescu, în România s-a realizat austeritate împotriva bugetarilor, a „întreprinzătorilor care nu cotizează”, dar încă nu a început austeritatea „împotriva hoţilor, clienţilor, preferaţilor şi paraziţilor acestui regim condus de Traian Băsescu”.
La consultările cu preşedintele Băsescu a participat şi preşedintele PC, Daniel Constantin.


