Politică

AUR s-a dezis de Șoșoacă: „Nu știe regulile jocului politic”

Georgiana IUZIC Publicat Miercuri, 10 februarie 2021, 19:43
AUR s-a dezis de Șoșoacă: „Nu știe regulile jocului politic”

AUR s-a dezis de Șoșoacă: „Nu știe regulile jocului politic”

Diana Șoșoacă a fost exclusă din partidul AUR, după ieșirile publice pe care le-a avut în ultima perioadă. Propunerea a venit din partea lui Claudiu Târziu și Sorin Lavric, iar informația a fost confirmată de deputatul AUR Dan Tănasă, la Antena 3.

„Din păcate, vă confirm această informaţie. Nu pot să spun că este o veste foarte bună, însă, din păcate, doamna Şoşoacă nu a înţeles care sunt regulile jocului în momentul în care eşti demnitar al statului român şi este o decizie luată de către forurile de conducere ale partidului", a declarat Dan Tănasă.

Deputatul AUR a mai precizat și că: „domnul Târziu, domnul Lavric i-au comunicat doamnei Şoşoacă anumite reguli de joc în cadrul Senatului, iar doamna Şoşoacă înţeleg că vrea să joace singură pe terenul dânsei".

Senatoarea AUR, Diana Șoșoacă a avut în ultima perioadă mai multe ieșiri publice în care critica modul de guvernare și a pus la îndoială vaccinul anti-COVID. Diana Șoșoacă a crticat mereu restricțiile impuse pentru prevenirea răspândirii virusului. De asemenea, fosta senatoare AUR era împotriva purtării măștii de protecție.

În urmă cu câteva zile, Diana Șoșoacă a făcut un live pe Facebook în care arăta cum se distrează la o petrecere privată și a cerut lăutarilor să facă dedicații pentru Raed Arafat și Klaus Iohannis.

În prezent, senatoarea şi participanţii la eveniment sunt cercetaţi de poliţie, urmând a se stabili culpele individuale pentru nerespectarea măsurilor de siguranţă sanitară.

CITEȘTE ȘI:

Diana Șoșoacă a făcut scandal la spitalul „Matei Balș” din Capitală. VIDEO

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Georgiana IUZIC

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj