Ludovic Orban a declarat că nici Guvernul, nici CNSU, nici președinția nu au vreo intenție de a reveni la starea de urgență, aceste informații apărute în spațiul public fiind „inventate de PSD”.
„Este a douăzecea oară când mi se pune această întrebare, fără să existe nicio intenție din partea nimăniu, nici din Guvern, nici din partea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, nici din partea președinției, nici din partea specialiștilor, este pur și simplu o temă de campanie inventată de PSD, care nu are la bază nimic din activitatea guvernului. Nu avem niciun motiv, dimpotrivă, obiectivul nostru constant a fost revenirea la normalitate, asigurarea respectării regululilor de protecție sanitară, astfel încât, încetul cu încetul, viața noastră să se deruleze normal, economia să funcționeze normal, să poată să își revină toate domeniile de activitate”, a declarat premierul Ludovic Orban, la Cluj-Napoca.
Prim-ministrul a mai arătat că, în ciuda unor voci care îl sfătuiau să nu deschidă școlile, în pragul alegerilor locale, a pus mai presus interesul copiilor, deschizându-le la timp.
„Intenția noastră este contrară întrebării dumneavoastră. Intenția noastră este aceea de a asigura normalitate, de areveni la tot ceea ce compune o viață economică, socială, culturală, educațională normală. Din această cauză am și luat decizia de a începe școlile așa cum am început. Au fost foarte mute voci care au spus să amânăm începerea școlilor până după alegeri, ca să nu avem probleme. Am pus pe primul plan interesul copiilor, dreptul la educație, nu alte interese”, a adăugat Orban,
CITEȘTE ȘI


