Politică

PSD Cluj cere soluţii pentru combaterea secetei

Calin Tantau Publicat Luni, 31 octombrie 2011, 21:23

El a precizat ieri că, în cazul în care nu vor fi luate urgent măsurile necesare, producţia agricolă de anul viitor va fi compromisă. „După un an agricol foarte bun, a doua parte a verii şi toamna acestui an au fost extrem de secetoase şi oamenii nu pot să are, semănăturile de toamnă nu au răsărit. (…) Solicităm extrem de serios domnului ministru Tabără să gândească un act normativ – realocare de bani pentru subvenţia la energie electrică, subvenţia la apa pentru irigat -, în aşa fel încât măcar parţial să se salveze ce se mai poate salva din producţia anului viitor”, a explicat Ilarie Ivan, şef al Departamentului de agricultură al PSD Cluj. Social democratul clujean a menţionat că în judeţul Cluj a fost semănată doar o treime din suprafaţa obişnuită.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj