Politică

Tişe aşteaptă o soluţie urgentă pentru centrul de deşeuri

Calin Tantau Publicat Marți, 4 octombrie 2011, 18:49

„Ieri (luni, 3 octombrie – n.r.) am depus contestaţie la Curtea de Apel şi aşteptăm să se judece cât mai repede. Avem doar două variante. Prima este cea în care instanţa ne dă dreptate şi atunci trecem la semnarea contractului. Mai este varianta în care instanţa spune că noi am greşit şi atunci va trebui să reanalizăm toate ofertele. (…) CNSC (Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor – n.r.) invocă faptul că există anumite documente care, în opinia contestatarilor, sunt false. Noi am cerut toate contractele în original, aşa cum ne-a cerut CNSC-ul”, a explicat Tişe. El a mai precizat că nu se poate pune la îndoială buna credinţă a colegilor săi din Consiliul Judeţean, membri în comisia de licitaţie. „Dacă judecătorul, printr-o hotărâre irevocabilă, va spune că într-adevăr Consiliul Judeţean a greşit, vom face aşa cum ni se spune. Până atunci însă, eu sunt obligat să ţin cont de opinia colegilor mei din comisie pentru că este singura abilitată să ia o decizie. Nu cred că se poate pune problema unei atribuiri cu dedicaţie. Într-o comisie sunt 20-30 de oameni. Chiar dacă aceştia sunt convinşi să facă aşa cum cere cineva, în România se află orice”, a conchis Alin Tişe.    M.O.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj