Politică

Buda, susținere necondiționată pentru Iohannis: „Este garanția pentru o Românie normală”

Raymond FÜSTÖS Publicat Luni, 14 octombrie 2019, 13:10
Buda, susținere necondiționată pentru Iohannis: „Este garanția pentru o Românie normală”

„Suntem la începutul campaniei electorale, o campanie electorală pentru ceea ce înseamnă alegerea preşedintelui României. Îi îndemn pe toţi românii să se edifice în aceste şase săptămâni asupra candidaţilor; noi spunem, cei de la PNL, că domnul Klaus Iohannis este o garanţie pentru ceea ce poate să însemne o Românie normală”, a precizat Daniel Buda.

„Klaus Iohannis este recomandat în primul rând de ceea ce a făcut în cei cinci ani de zile, a fost persoana care s-a ocupat de ceea ce înseamnă respectarea statului de drept, pe de o parte, pe de altă parte a fost persoana care a asigurat reprezentarea României la nivel european”, a mai spus europarlamentarul clujean.

Daniel Buda şi câteva zeci de liberali s-au adunat în centrul Clujului şi au distribuit pliante cu programul electoral al candidatului Klaus Iohannis. Printre participanţi s-au numărat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, viceprimarul Dan Tarcea şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Raymond FÜSTÖS

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj