Potrivit liderului PDL Cluj, Daniel Buda, decizia celor două ţări a fost „nedreaptă”, pentru că România este pregătită din punct de vedere tehnic pentru aderarea la spaţiul Schengen. Pe de altă parte, Buda a subliniat faptul că nu este firesc ca românii să fie trataţi ca nişte cetăţeni „de mâna a doua”, în condiţiile în care suntem cetăţeni europeni. „Poziţia Olandei şi Finlandei faţă de ţara noastră este nejustificată. Nu este normal ca o ţară cum este Olanda, care are mulţi investitori în România, să aibă o asemenea atitudine. Credem că toţi actorii europeni vor face tot ce trebuie pentru aderarea României la spaţiul Schengen”, a spus el. Europarlamentarul Rareş Niculescu a precizat, la rândul său că Olanda şi Finlanda au avut o atitudine „populistă”, pentru că România a îndeplinit condiţiile tehnice pentru aderare. Mai mult, Niculescu a explicat că România nu beneficiază de primele două dintre cele trei principii care au stat la baza constituirii UE, acces egal pe piaţa muncii, libertatea de a circula şi piaţa comună.
Vă reamintim că decizia privind aderarea României la spaţiul Schengen a fost amânată, la sfârşitul săptămânii trecute. Olanda şi Finlanda s-au opus joi, în cadrul Consiliul JAI de la Bruxelles, aderării României şi Bulgariei la Schengen în acest an.


