Politică

LEGEA GRAȚIERII, pe masa senatorilor juriști

Anca M. COLIBĂȘANU Publicat Marți, 21 martie 2017, 12:14
LEGEA GRAȚIERII

LEGEA GRAȚIERII

Pe 31 ianuarie a fost înregistrat proiectul de lege la Senat, care este prima cameră sesizată, informează Agerpres. Inițiativa a primit avize pozitive de la Comisia pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi. 

Șeful Comisiei juridice, senatorul PSD Şerban Nicolae, a depus o serie de amendamente la proiect care prevăd că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoarea de până la trei ani inclusiv, dar şi pedepsele de până la şapte ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mic de trei ani; parţial, cu trei ani, pedepsele de până la şapte ani inclusiv, a căror efectuare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mare de patru ani. Se graţiază parţial trei pătrimi din restul rămas neexecutat din pedepsele de până la zece ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mic de patru ani; parţial, jumătate din restul rămas de executat din pedepsele de până la zece ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mare de patru ani. 

Şerban Nicolae consideră că de proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse în varianta amendată de el ar putea beneficia aproximativ 2.700 de persoane. 

Ulterior, el a declarat că este dispus să îşi retragă amendamentele depuse la proiectul legii graţierii dacă nu există susţinere pentru ele. 

Și senatorii UDMR Csaszar Karoly Zsolt, Tanczos Barna au adus un amendament prin care propun ca pedepsele pentru fals în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi fals informatic să fie graţiate, în timp ce în forma iniţiatorului acestea erau exceptate de la graţiere. 

Liviu Brăiloiu, senator PSD, a propus un amendament care prevede că, în cazul deţinuţilor cu vârsta de peste 70 de ani, să fie graţiate în întregime pedepsele.Totuși, de graţiere nu beneficiază condamnaţii care au săvârşit anumite infracţiuni şi pentru care pedeapsa este de 10 ani sau mai mare. 

O condiţie pentru graţiere este ca persoana condamnată să achite despăgubirile stabilite de către instanţă.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Anca M. COLIBĂȘANU

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj