Politică

Cum puteți afla informații despre prezența la vot, în ziua alegerilor locale din 5 iunie

Anca M. COLIBĂȘANU Publicat 12.05.2016 14:51

Potrivit unei hotărâri adoptate în ședința de joi a Biroului Electoral Central, orele la care informațiile sintetice privind prezența la urne vor fi disponibile și date publicității de către BEC, birourile electorale de circumscripție județeană și Biroul electoral de circumscripție al municipiului București sunt 10,30 13,30, 16,30, 19,30 și 21,30, iar orele de referință sunt 10,00, 13,00, 16,00, 19,00 și 21,00.

Colectarea datelor privind prezența populației la vot se va face în timp real, prin intermediul Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV), se arată în hotărârea BEC.

Prelucrarea și publicarea datelor privind prezența la vot se realizează numai de către reprezentanții STS, precum și de personalul tehnic auxiliar al BEC, desemnat în acest scop.

În ziua votării, informarea opiniei publice privind prezența populației la vot se va face în timp real, prin afișarea pe pagina de internet a BEC, pentru fiecare secție de votare, a numărului de alegători care figurează în sistemul informatic că s-au prezentat la urne.

De asemenea, BEC, birourile electorale de circumscripție județeană, Biroul electoral de circumscripție al municipiului București și birourile electorale de circumscripție de sector vor furniza zilnic rezultate parțiale, începând cu ora 10,00, din data de 6 iunie, până la stabilirea rezultatelor finale.

Orele la care informațiile vor fi disponibile și date publicității sunt — 10,00, 12,00, 17,00, 20,00, iar ora de referință este 8,00, 10,00, 15,00, 18,00.

Autor

Anca M. COLIBĂȘANU

Aveți o știre, o informație sau o problemă care merită atenția publică? Scrieți-ne pe WhatsApp

Trimite-ne un mesaj

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.