Politică

Țărăniștii clujeni insistă să se facă de râs

Anca M. COLIBĂȘANU Publicat Joi, 24 martie 2016, 15:33
Candidatul PNȚCD la Primăria Cluj-Napoca

Candidatul PNȚCD la Primăria Cluj-Napoca

Și totuși, ei se încăpățânează să candideze la fiecare scrutin. La aceste alegeri locale, țărăniștii au la Cluj-Napoca doi candidați care joi au convocat o conferință de presă. La eveniment nu s-a prezentat însă niciun ziarist. Astfel, conferința nu s-a mai ținut urmând a fi reprogramată. Se pare că, decât să îi asculte pe țărăniști cum se relansează ei după 20 de ani- potrivit subiectului anunțat al conferinței- ziariștii clujeni au preferat să participe la un alt eveniment care avea loc în același timp cu conferința PNȚCD.

“După 20 de ani ! După 20 de ani fără 200 zile, o parte dintre cei 15.000 de specialiști ai lui Constantinescu se regăsesc în Clujul zilelor noastre. Despre cele 200 zile care urmează vor face referiri liderii PNȚCD Cluj Horea Dan și Ramon Moldoveanu . ”După 20 de ani” nu e romanul lui Alexandre Dumas, ci reprezintă idei  politice din zilele noastre aplicate pe cursul Someșului”, era subiectul anunțat pentru conferința la care nu a participat nimeni.

20 de ani în care – completăm noi- PNȚCD a însemnat certuri ca la ușa cortului între lideri, în goana lor după funcții, ani la finalul cărora românii nici nu mai știu câți președinți are acest partid istoric, cândva respectat.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Anca M. COLIBĂȘANU

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj