Politică

Klaus Iohannis, criticat pe Facebook

Admin Publicat Joi, 18 februarie 2016, 07:55
Klaus Iohannis, criticat pe Facebook

Klaus Iohannis a avut o poziţie publică în care a apărat trustul Intact de „heirupismul” ANAF şi a afirmat că libertatea de exprimare nu poate fi afectată de „banale motive administrative”. Acesta s-a confruntat în cursul serii cu un val de critici.

„Domnule Klaus Iohannis, am stat la coadă la Londra 8 ore ca să vă votez. După declaraţia dvs. despre Antena 3, aş mai sta la coadă 8 ore ca să NU vă mai votez. Ar trebui să vă fie ruşine, dar m-aş mira”, spune Nicu Teodorescu pe pagina de Facebook a președintelui.

„Azi ați dat o palmă tuturor celor care, în ciuda campaniei denigratoare pe care A3 vi-o făcea, s-au mobilizat să vă aducă în fruntea țării. Azi ați dat o palmă statului de drept și v-ați amestecat în punerea în execuțare a unei hotărâri judecătorești, azi este ziua în care ați pierdut definitiv respectul celor care au crezut că sunteți președintele unei Românii a bunului simț”, menționează Oana Gheorghiu.

„Să vă fie ruşine! Îmi retrag like-ul pe care vi l-am dat din toată inima. Dacă aş putea, mi-aş retrage şi votul! M-aţi dezamăgit şi cred că sunteţi o ruşine pentru România, de vreme ce vă aliaţi cu hoţii şi cu mincinoşii!”, scrie Alina-Ioana Vasiliu.

„Șefu', mor bebelușii în spitale și nu știm de ce…iar pe tine te doare "abordarea heirupistă" a ANAF față de Antena3…se pare că ai pierdut de mult contactul cu lumea reală…la următoarele alegeri, te vom pierde mulți din vedere!”, declară Ionel Alexandru.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.