Politică

Premierul Victor Ponta, la DNA

Anca M. COLIBĂȘANU Publicat Marți, 15 septembrie 2015, 13:03

Victor Ponta a ieşit din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) după aproximativ cinci minute, după ce procurorul de caz i-a spus că nu îl poate primi, întrucât nu fusese citat, ci s-a prezentat din proprie iniţiativă. Premierul a lăsat la registratură mai multe documente, în dosarul "Turceni-Rovinari".

"Am vrut eu să depun (la dosar, n.r.) decizia Curţii Europene de Justiţie din 3 septembrie, care explică ce se întâmplă cu contractele de prestări de servicii. Eu zic că am făcut activitate, procurorul zice că nu am făcut, Curtea Europeană de Justiţie ne-a zis să ne vedem de treabă amândoi, pentru că, atât timp cât s-au plătit taxele, e în regulă. Din punctul de vedere al Curţii Europene de Justiţie, care e obligatoriu, sigur, pentru toate ţările Uniunii Europene, nu avem un caz aici", a spus premierul Victor Ponta, la ieşirea de la DNA.

Întrebat dacă a reuşit să vorbească şi cu procurorul de caz, Ponta a răspuns că acesta nu a avut timp să-l primească acum.

"Probabil că va studia documentul şi, după ce îl studiază, mă cheamă", a precizat Ponta.

El a adăugat că nu a primit încă niciun răspuns la cererile sale.

Ponta a mai afirmat că, din punctul său de vedere, ar trebui să se aplice decizia Curţii Europene, dacă suntem membri ai UE.

Întrebat de ce a venit personal să depună actele şi nu şi-a trimis avocatul, el a spus că spera să discute cu procurorul, să-i explice, dar, pentru că magistratul nu a avut timp, va veni cu altă ocazie.

Premierul Victor Ponta a fost şi în 3 septembrie la DNA, pentru a fi audiat.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Anca M. COLIBĂȘANU

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj