Politică

Băsescu nu o „abandonează” pe Udrea

Admin Publicat 11.02.2015 14:23

"Cu siguranţă atunci când procesul se va derula va fi capabilă să îşi dovedească nevinovăţia. Cred în omul ăsta indiferent cât de supăraţi sunt toţi pe mine că încă n-o abandonez. Nu pot să abandonez ideea că un om care mi-a fost atât de loial peste noapte devine un om indezirabil. A fost partenerul meu politic, singurul care a mai rămas sau printre foarte puţinii care au mai rămas din foştii lideri ai PDL şi aşa cum eu o ştiu se va bate să-şi dovedească nevinovăţia", a declarat, miercuri, fostul preşedinte Traian Băsescu, la sediul PMP, după ce şi-a luat în primire biroul, relatează Mediafax.

Băsescu a mai precizat că "singurul moment" în care ar putea să-şi schimbe poziţia ar fi "dacă judecătorii, când se va termina procesul, vor spune altfel".

Întrebat dacă a înţeles semnul făcut de Elena Udrea luni în Parlament, pe care unii l-au caracterizat drept "mafiot", Băsescu a spus că nu ştie şi că n-a văzut dezbaterile din Parlament.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.