Politică

Controversatul Dan Mihalache ajunge consilierul lui Klaus Iohannis

Admin Publicat Luni, 22 decembrie 2014, 16:00

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele pentru în funcţia de consilier prezidenţial a lui Sorin-Dan Mihalache, Dan-Andrei Muraru, Cosmin-Ştefan Marinescu, Tatiana Niculescu Bran şi Adrian-George Scutaru, relatează Mediafax.

Dan Mihalache este actual secretar general adjunct al PNL pe probleme de strategie şi analiză politică.

Mihalache a fost ziarist la începutul anilor ’90 şi ulterior s-a implicat în partidul Alianţa pentru România.

Între 2001 şi 2004 a fost consilier al premierul Adrian Năstase, din 2006 observator la Parlamentul European, iar din 2007 europarlamentar.

Mihalache a fost ales deputat pe listele PSD în legislatura 2004 – 2008, iar în 2009 a devenit consilier al preşedintelui PNL Crin Antonescu.

Mihalache a fost secretar general adjunct al Guvernului Ponta, părăsind însă această funcţie în urma unor declaraţii controversate în privinţa Agenţiei Naţionale de Integritate şi a parteneriatului cu SUA.

El a fost cercetat de inspectorii ANI pentru incompatibilitate, întocmind un raport pe care Mihalache ulterior l-a contestat în instanţă şi a avut câştig de cauză.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.