Imaginile le arată pe cele două şi pe Ana Maria Topoliceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, apropiată a Elenei Udrea, plimbându-se împreună prin Paris şi intrând într-un magazin, la shopping.
Pe acelaşi blog au fost publicate şi o serie de facturi de la hotelul Le Bristol din Paris. În postare, singura de pe blogul respectiv până la acest moment, se suţine că cele două ar fi fost în Paris în februarie 2014.
UPDATE: "Mă bat cu reprezentanţi ai serviciilor secrete care au intrat în această campanie electorală şi au ales să sprijine pe primii doi candidaţi din sondajele acestor zile", a declarat Elena Udrea într-o conferinţă de presă.
Site-ul pe care au fost publicate pozele nu mai funcţionează în acest moment.


