Politică

Ce spune Emil Boc despre Elena Udrea și de ce o susține la prezidențiale

Anca M. COLIBĂȘANU Publicat 27.08.2014 16:18

Fostul președinte PDL, Emil Boc a explicat miercuri de ce o susține acum pe Elena Udrea la prezidențiale, după ce inițial era pentru Klaus Iohannis. Boc a motivate că la acea vreme nu erau anunţaţi toţi candidaţii la Preşedinţie. "Elena Udrea a fost membru în Guvernul pe care l-am condus, o cunosc cel mai bine dintre toţi candidaţii, ştiu că are experienţă administrativă, proiectele pe care le-a realizat stau mărturie în acest sens, e un adversar redutabil la adresa lui Victor Ponta şi această campanie electorală are nevoie de un astfel de adversar redutabil la adresa lui Ponta. Ea poate fi unul dintre aceştia", a declarat Emil Boc.

El consideră că România este pregătită pentru un preşedinte femeie. "Întotdeauna a fost un început cândva. Orice drum începe cu primul pas şi trebuie să înceapă la un moment dat. Aşa a fost peste tot în lume. De ce în România să nu poată ajunge o femeie preşedinte? Să renunţăm la prejudecăţi şi la clişee şi să votăm omul, în funcţie de ceea ce spune, de ceea ce a făcut şi de proiectul pe care îl are. Dacă va reuşi acest lucru, va fi cu atât mai bine pentru fiecare", a menţionat fostul premier.

Autor

Anca M. COLIBĂȘANU

Aveți o știre, o informație sau o problemă care merită atenția publică? Scrieți-ne pe WhatsApp

Trimite-ne un mesaj

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.