Astfel, democrat liberalul respinge ca fiind „nefondat orice scenariu care avansează o posibilă candidatură a mea la viitoarele alegeri din cadrul Biroului Permanent Local”. De asemenea, senatorul spune că nu este de acord cu ideea potrivit căreia nivelul de democraţie al unui partid este reflectat de „taberele” care se formează în jurul anumitor lideri: „În primul rînd, conducerea unei organizaţii este dată de votul alegătorilor din cadrul partidului pentru un anumit program politic şi nu nominal, în funcţie de afinităţile pentru o anumită «tabăr㻓, precizează Mihail Hărdău. Potrivit senatorului PDL, este nefiresc ca momentul alegerilor interne să fie utilizat pentru “dezvoltarea de scenarii suprarealiste care nu îşi au rostul”.
Locul lui Mihail Hărdău la conducerea filialei Cluj-Napoca a PDl ar putea fi luat de primarul municipiului, Sorin Apostu.


