"Apreciez că dezbaterile pe această temă din cadrul Parlamentului vor fi un excelent prilej pentru o analiză care să clarifice sau să corecteze aspectele controversate ale proiectului, în aşa fel încât soluţia pe care o veţi adopta să fie îmbrăţişată de cea mai mare parte a populaţiei, ceea ce ar trebui să reflecte majoritatea de peste 70% pe care Guvernul o are în Parlament. Dacă voi constata că soluţia adoptată de Parlament generează tensiuni în societate cu siguranţă, înainte de promulgare, voi utiliza referendumul naţional ca soluţie de corectare a eventualei decizii greşite a Parlamentului", scrie şeful statului în scrisoarea adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, pe data de 3 septembrie.
"Vă doresc înţelepciune şi succes în procesul de legiferare legat de exploatarea Roşia Montană", îşi încheie Traian Băsescu scrisoarea.
Băsescu: “Deocamdată nu face referendum pe tema Roşia Montană”
Aveți o știre, o informație sau o problemă care merită atenția publică? Scrieți-ne pe WhatsApp
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate vineri, 5 noiembrie 2021.
Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic. Ungaria și Cehia, în ZONA ROȘIE
Articole similare
Sănătate miercuri, 19 august 2026.


