Politică

Daniel Buda: „Senatul României se descalifică“

Calin Tantau Publicat Marți, 30 octombrie 2012, 17:04

 

 

„Prin ignorarea cu desăvârşire a deciziilor ANI şi a ÎCCJ, Senatul României se descalifică atât în faţa cetăţenilor României cât şi în faţa Uniunii Europene. Prin atitudinea de sfidare a actului de justiţie, USL ne demonstrează încă o dată faptul că nu a învăţat nimic din greşelile comise în trecut şi că singurul obiectiv al acestui grup de interese este de a subordona justiţia în actul politic“, spune Daniel Buda, într-un comunicat de presă.

Mai mult decât atât, în opinia deputatului clujean, reprezentanţii puterii continuă „jocul mizerabil“ în faţa partenerilor europeni, care nu cu mult timp în urmă i-au adresat premierului Victor Ponta un set de 11 solicitări, una dintre acestea fiind revocarea din Senat a parlamentarilor cu decizii definitive de incompatibilitate. „Să nu uităm faptul că activitatea DNA, ANI, Parchetul General şi a ÎCCJ au fost apreciate în rapoartele pe justiție ale Comisiei Europene, în timp ce USL a fost criticată de către comunitatea occidentală pentru presiunile exercitate asupra justiției. Este regretabil faptul că, datorită acestor derapaje planificate ale USL, România va fi aspru sancţionată, atât în cadrul următorului raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare cât şi prin continuarea sistării unor segmente ale fondurilor europene, destinate ţării noastre. USL nu a putut accepta imaginea pozitivă a României în Uniunea Europeană, tocmai de aceea, toate sacrificiile făcute în acest sens de guvernul PDL sunt sistematic batjocorite.

Am încredere în faptul că, noua structură a Parlamentului, care va fi confirmată cu ocazia alegerilor generale din 9 decembrie, va înceta să fie părtaşă la procesul de decredibilizare sistematică a ţării noastre în Europa“, mai spune deputatul în comunicat.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj