Politică

Emil Boc, mesaj puternic în Comitetul European al Regiunilor

Oleg GHILAS Publicat 19.02.2025 18:35
Emil Boc

Primarul Clujului, Emil Boc, președinte al Comitetului European al Regiunilor pe politica de coeziune teritorială și bugetul UE (COTER) a transmis un mesaj tranșant, miercuri, în cadrul reuniunii forului european prin care a semnalat însemnătatea cooperării europene și apărarea valorilor democratice.

„Dacă Europa eșuează, democrația va eșua. Dacă Europa eșuează, pacea va eșua”, a explicat Emil Boc.

Emil Boc, mesaj de solidaritate în Comitetul European al Regiunilor

„UE nu este doar un proiect politic, este o Promisiune. 

O promisiune că nu vom mai fi divizați niciodată și că vom păstra democrația, pacea și prosperitatea în Europa printr-o colaborare comună”, a afirmat Emil Boc în cadrul mesajului transmis în Comitetul European al Regiunilor. 

„Dacă nu reușim să susținem valorile democratice, care ne protejează libertățile – mai ales în aceste vremuri tulburi – ne putem găsi într-o zi într-o lume în care aceste libertăți nu mai există.

Dacă Europa eșuează, democrația va eșua. Dacă Europa eșuează, pacea va eșua. 

Trebuie să ne respectăm promisiunea!”, a fost mesajul transmis de primarul Clujului Emil Boc în cadrul reuniunii Comitetului European al Regiunilor. 

Emil Boc, în Comitetul European al Regiunilor: „UE nu este doar un proiect politic, este o promisiune”|Sursa: Emil Boc – X

În toamna anului 2022, primarul municipiului Cluj-Napoca Emil Boc a fost ales preşedinte al Comisiei pentru politica de coeziune teritorială şi bugetul UE (COTER) a Comitetului European al Regiunilor (CoR).

De asemenea, în februarie 2024, Boc a fost numit raportor al Comitetul European al Regiunilor (CoR) pe tema Inteligenței Artificiale.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.