Politică

PNL – întâlnire pe tema bugetului pe 2024. Mai mulți bani pentru profesori.

Anca M. COLIBĂȘANU Publicat 06.12.2023 17:42
Salariile profesorilor se vor mări Foto: Depositphotos.com


Conform surselor citate de Agerpres, la întâlnirea care a avut loc marţi seara au participat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi Grupul fiscal al partidului.


“”În urma discuţiei, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, ministrul Educaţiei şi ministrul de Finanţe au decis să susţină pentru 2024 o creştere de 20 la sută a salariilor profesorilor. Aceasta se adaugă la majorarea de 30 la sută promisă şi îndeplinită de la finalul mandatului de premier al lui Nicolae Ciucă”, arată sursele menţionate.

Potrivit calculelor liberalilor, majorarea bugetului Educaţiei va fi una “record, per ansamblu”, fiind “o creştere istorică de 57 la sută”.

Banii vor merge în cea mai mare parte pentru investiţii în creşterea calităţii Educaţiei, salarizare, burse şi masă sănătoasă pentru copiii în nevoie, mai arată sursele liberale.

Sursele citate au mai precizat că bugetul pentru Dezvoltare, convenit de PNL cu Marcel Boloş, va cuprinde o majorare de aproximativ 60 la sută.

De asemenea, conform propunerilor PNL, şi Ministerul Transporturilor şi Ministerul Mediului trebuie să primească “fonduri importante pentru modernizarea României”, menţionează sursele liberale. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Foto: Depositphotos.com