Europarlamentarul clujean Rareş Niculescu a declarat ieri, la Cluj-Napoca, că unii social democraţi au cerut activarea Articolului 7 din Tratat, ceea ce pentru România ar putea însemna pierderea anumitor drepturi, în calitate de membru al Uniunii Europene.
Articolul 7 din Tratatul UE prevede că, după ce a luat o hotărâre în unanimitate, Consiliul poate constata existenţa unei încălcări grave şi persistente de către un stat membru a unor drepturi fundamentale garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Astfel, activarea Articolului 7 din Tratat ar putea determina pierderea dreptului de vot în Consiliul de Miniştri ai Uniunii Europene. Rares Niculescu le-a cerut celor din Opoziţie „să înceteze cât mai repede cu aceste atacuri, până nu este prea târziu“.
PSD şi PNL, „alături“ de Tokes
Democrat liberalul clujean a subliniat faptul că orice europarlamentar trebuie să îşi asume „rolul de apărare a ţării pe care o reprezintă“ şi a criticat „jocul“ celor din Opoziţie. „Orice activitate de denigrare a României este foarte periculoasă. În schimb, unii politicieni PSD şi PNL dezinformează, iar prin atitudinea lor s-au poziţionat alături de Laszlo Tokes, care a atacat permanent România. Aceasta ar putea avea implicaţii majore inclusiv de natură financiară. Pe de altă parte, imaginea României ar putea avea de suferit. Sper să dea dovadă de responsabilitate politică“, a explicat Niculescu. Europarlamentarul PDL a mai subliniat faptul că România este singura ţară împlicată în asemenea discuţii, „tocmai în momentul în care se discută bugetul Uniunii“. Totodată, a spus el, Parlamentul European nu trebuie să se transforme în „scena unor bătălii balcanice“.
Potrivit lui Rareş Niculescu, europarlamentarul PSD Rovana Plumb a invocat, la Parlamentul European, Articolul 7 al Tratatului Uniunii Europene.
Apelul lui Boc
La începutul săptămânii, premierul Emil Boc a reluat, în plenul Parlamentului, apelul la adresa USL de a renunţa la demersurile pe lângă UE pentru suspendarea fondurilor europene pentru România. Premierul a susţinut atunci că „nu e bine ca cei din Opoziţie să încerce să-şi caute modalităţi mai uşoare de a se căţăra spre putere“.
Atitudinea PSD şi PNL afectează România
Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp 07 32 77 33 71
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate Joi, 17 februarie 2022.
Accesorii cool de nelipsit în sezonul rece (P)
Actualitate Luni, 14 februarie 2022.
Tramvaiul utilitar a fost înlocuit cu o autospecială nouă, modernă (P)
Anunțuri Luni, 14 februarie 2022.
Anunț de presă privind inchiderea proiectului S.C. Oncoderm SRL
Articole similare
Anunțuri Vineri, 21 august 2026.


