Politică

Consultări privind legea sănătăţii

Calin Tantau Publicat Marți, 24 ianuarie 2012, 16:32

 

„Având în vedere importanţa socială a acestor reglementări, precum şi interesul manifestat de toate structurile sociale, considerăm necesară implicarea profesioniştilor din sistem, dar şi a reprezentanţilor societăţii civile în stabilirea măsurilor de reorganizare ale sistemului în vederea rezolvării principalelor probleme cu care acesta se confruntă, respectiv dezechilibrul financiar şi nivelul nesatisfăcător al calităţii serviciilor medicale”, a declarat luni secretarul de stat, medicul Vasile Cepoi, citat într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Dezbaterile se vor desfăşura după un program care va fi postat pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii cel târziu astăzi. De asemenea, pe site-ul Ministerului vor fi publicate, transparent, toate propunerile rezultate din dezbateri. Ministerul Sănătăţii va informa periodic cetăţenii asupra derulării procesului de elaborare a legii.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj