Mai mult, trotuarele sunt ocupate fie de maşini parcate fie de materiale de construcţii de la casele din zonă, iar într-o situaţie de acest fel pietonul nu are altă cale decât să meargă prin canalul de scurgere a apei.
Nici partea carosabilă de pe strada Livezeni nu este într-o stare foarte bună: asfaltul a fost peticit în mai multe locuri, partea dinspre canalul de scurgere este atât de degradată încât pare “jumulită“, iar în multe locuri asfaltul a crăpat.
Oamenii au locuinţele pe strada respectivă spun că au fost făcute unele lucrări de modernizare în urmă cu mai bine de şase ani, dar între timp asfaltul s-a degradat, trotuarele au rămas nemodernizate fiind amenajate cu dale vechi, iar canalul de scurgere a apelor pluviale este făcut de mântuială astfel că de multe ori apa se scurge pe carosabil sau intră în curţile oamenilor.


