AdministrațieFlorești

Stația Avram Iancu din Florești, mutată temporar. Unde va fi?

Sergiu TĂMAȘ Publicat Miercuri, 18 februarie 2026, 09:10
Stația Avram Iancu din Florești

Stația Avram Iancu din Florești

Primăria comunei Florești a anunțat că stația de autobuz Avram Iancu va fi relocată temporar.

„Relocare temporară stație de autobuz – Avram Iancu. Vă informăm că stația de autobuz situată la poziția km 482+700, sens Cluj-Napoca – Florești, va fi relocată temporar înainte de semaforul de la Metro, la km 482+520 – 482+560, în vederea executării lucrărilor (tronson I Centura Metropolitană Cluj – n. red.) în zona stației vechi”, a transmis Primăria comunei Florești, marți, într-o postare pe pagina de Facebook.

Potrivit Primăriei Florești, în colaborare cu CTP, va fi amplasat panoul de informare corespunzător, iar copertina din zona de așteptare a pietonilor va fi mutată în noua locație temporară.

„Implementarea relocării va începe de vineri, în funcție de condițiile meteorologice”, se mai arată în anunțul Primăriei.

Reamintim că în acea zonă menționată sunt efectuate lucrări la tronsonul 1 al Centurii Metropolitane Cluj, pe o porțiune de aproximativ 2 kilometri. Centura Metropolitană va aduce şase benzi pe DN1 între Cluj-Napoca şi Floreşti. Lucrările la Centura Metropolitană Tronson 1 Cluj-Napoca – Florești ar trebui să fie finalizate aproximativ la finalul lunii mai 2026.

Constructorul lucrărilor la tronsonul 1 al Centurii Metropolitane este SC Viarom SA, iar valoarea contractului este de 1,74 miliarde de euro.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Sergiu TĂMAȘ

TEXT DEMONSTRATIV (conținut de test, va fi înlocuit): aici apare descrierea autorului — câteva rânduri despre domeniile pe care le acoperă, experiența profesională și subiectele urmărite constant. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj