Florești

Se modernizează sistemul de iluminat public din Florești. Investiție de 4,5 milioane de lei.

Paula COPACIU Publicat 21.11.2023 16:46
Modernizare sistem de iluminat public Florești/Foto: Bogdan Pivariu - Facebook

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat modernizarea sistemului de iluminat public din comună. 

Potrivit acestuia, modernizările vor include aproape 1.000 de stâlpi noi, proiectul având o valoare de 4,5 milioane de lei. 

„Aproape 1000 de stâlpi noi vor fi modernizați sau înlocuiți cu corpuri de iluminat cu LED-uri, reducând semnificativ consumul de energie.
Proiectul in valoare de 4,5 milioane lei este finanțat din fonduri nerambursabile din cadrul «Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public».
Sistemul include senzori de telegestiune pentru gestionarea de la distanță a disfuncționalităților și va implica servere și licențe de sistem pentru o gestiune eficientă, evaluată la 1,02 milioane lei. 
Această modernizare urmărește îmbunătățirea serviciului public, sporirea siguranței pietonale, reducerea infracționalității și intervenții rapide în situații de urgență.”, a transmis Bogdan Pivariu. 

Proiectul va fi implementat pe:

  •  6 străzi în Luna de Sus, cu o lungime totală de 6 km
  • 41 de străzi în Florești, însumând 30 km

„Reușim astfel să mai facem un pas important către o infrastructură durabilă, mai sigură și mai conectată digital!”, a adăugat edilul.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.