Externe

Mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore a fost deschis publicului

Paula COPACIU Publicat 27.04.2025 11:02
Oamenii vor putea merge duminică să viziteze mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore

Oamenii vor putea merge duminică să viziteze mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore, a doua zi după ce fostul suveran pontif a fost îngropat în biserica sa favorită din centrul Romei.

Sute de mii de oameni sunt așteptați să-i aducă un omagiu Papei care a murit luni, în a doua zi de Paști, la 88 de ani.

CITEȘTE ȘI:
Funeraliile Papei Francisc s-au încheiat. Sicriul Suveranului Pontif, depus în Biserica Santa Maria Maggiore.

Bazilica și-a deschis ușile duminică, la ora locală 07.00 (05.00 GMT), pentru credincioșii care s-au așezat la coadă de la primele ore ale dimineții.

Papa Francisc a fost îngropat sâmbătă, după o slujbă la care au participat 250.000 de oameni în Piața Sf. Petru și o procesiunea funerară care s-a deplasat prin centrul Romei până la bazilica Santa Maria Maggiore.

Înmormântarea Papei Francisc a fost mai modestă decât în cazul altor papi, după cum și-a dorit, dar el s-a bucurat de o mare popularitate și circa 150.000 de oameni s-au aliniat pe străzile Romei pentru a-și lua adio de la fostul suveran pontif la trecerea procesiunii funerare.

CITEȘTE ȘI:
Imagini impresionante de la Vatican. Mii de oameni s-au adunat în Piața Sfântul Petru pentru înmormântarea Papei Francisc. VIDEO

Francisc a murit după ce a suferit un atac cerebral, urmat de comă și de un stop cardiac, după ce în ultimele săptămâni s-a luptat cu o insuficiență respiratorie acută, hipertensiune arterială și alte probleme de sănătate grave.

El a lucrat până la moarte și mulți dintre cei care i-au adus un ultim omagiu au celebrat dedicarea sa pentru pace, precum și pentru ocrotirea celor săraci și marginalizați.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.