Externe

A murit Matthew Perry, cunoscut pentru rolul din serialul „Friends”. Avea 54 de ani.

Paula COPACIU Publicat Duminică, 29 octombrie 2023, 09:16
Matthew Perry/ Foto: imdb.com

Matthew Perry/ Foto: imdb.com

Actorul Matthew Perry, în vârstă de 54 de ani, care l-a interpretat pe personajul Chandler Bing din sitcomul de succes „Friends”, a fost găsit mort în locuinţa sa din Los Angeles, a informat sâmbătă presa americană, transmite AFP.

Potrivit Los Angeles Times, actorul a fost găsit mort în cada de baie.

Nu a fost găsit niciun indiciu care să sugereze un act criminal, potrivit unor surse anonime citate de acelaşi ziar şi de tabloidul TMZ, primul care a anunţat decesul.

Cine a fost Matthew Perry?

Matthew Perry s-a născut la 19 august 1969 în Williamstown, Massachusetts şi a fost nominalizat de trei ori la premiile Emmy şi o dată la Globul de Aur. Actorul a câştigat TV Guide Awards şi Teen Choice Awards, potrivit BBC.

Matthew a ajuns la inimile publicului după rolul lui Chandler Bing din serialul „Friends”, iar cariera sa nu a fost ocolită de scandaluri. Pe durata filmărilor cunoscutul actor a devenit dependent de alcool şi de Vicodin. În 1997, după un accident de jet ski, Perry a început sa ia pentru prima oară medicamente cu prescripţie medicală.

Matthew Perry a fost internat timp de o lună de zile la reabilitare în 1997, din cauza dependenţei sale de Vicodin, iar în anul 2001 s-a aflat din nou sub tratament din cauza dependenţei de opiacee şi alcool.

În anul 2016, Perry a mărturisit pentru „Chris Evans Breakfast Show” că nu îşi mai aminteşte perioada filmărilor între sezonul al treilea şi cel de-al şaselea din cadrul serialului „Friends”.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj