Educație

Evaluarea Națională 2022. Mâine încep înscrierile! Ce documente trebuie completate și când încep examenele?

Paula COPACIU Publicat 29.05.2022 13:53
Mâine încep înscrierile la Evaluarea Națională/ Foto: pixabay.com

În acest an, înscrierile la Evaluarea Naţională vor avea loc în perioada 30 mai – 3 iunie, ceea ce înseamnă că absolvenţii claselor a VIII-a au la dispoziţie 5 zile pentru a depune actele necesare care să le asigure înscrierea la examen.

Amintim că aceasta este ultima săptămână de cursuri pentru elevii de clasa a VIII-a, urmând ca orele să se încheie pe data de 3 iunie 2022. 

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

Care este procedura pentru elevii care se înscriu la Evaluarea Naţională 2022?

Elevii de clasa a VIII-a care vor să ia parte la Evaluarea Națională 2022 trebuie să depună în perioada menționată următoarele documente sediul unității de învățământ: 

  • Cerere tip (se va semna atât de copil, cât și de reprezentantul legal al minorului)
  • Copie CI (sau certificat de naștere pentru cei care încă nu au carte de identitate)
  • Foaia matricolă  

Evaluarea Națională 2022. Calendarul examenelor

  • 30 mai – 3 iunie 2022- Înscrierea la evaluarea națională
  • 3 iunie 2022 – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 14 iunie 2022 – Limba și literatura română — probă scrisă
  • 16 iunie 2022 – Matematica — probă scrisă
  • 17 iunie 2022 – Limba și literatura maternă — probă scrisă
  • 23 iunie 2022 (până la ora 14:00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 23 iunie 2022 (ora 16:00-19:00) 24 iunie 2022 (ora 8:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
  • 24 iunie – 29 iunie 2022 – Soluționarea contestațiilor
  • 30 iunie 2022 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.