Educație

Calendar școlar 2020/2021. O nouă zi liberă pentru elevii din toată țara

Tibi DEMETER Publicat Miercuri, 30 septembrie 2020, 13:53
Calendar școlar 2020/2021. O nouă zi liberă pentru elevii din toată țara

Calendar școlar 2020/2021. O nouă zi liberă pentru elevii din toată țara

Elevii din Cluj-Napoca și din toată țara vor mai avea o zi liberă în această toamnă. Pe 5 octombrie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua Educației, iar școlile vor fi închise. Unitățile de învățământ vor decide fiecare ce vor face în această zi, însă, mai mult ca sigur, la fel ca în 2019, acestea vor rămâne închise.

Calendar școlar 2020/2021. O nouă zi liberă pentru elevi

Ziua Mondială a Educației este sărbătorită anual pe 5 octombrie și este considerată zi liberă pentru elevii din clasele primare, generale și pentru liceeni. Acest lucru este datorat unui contract încheiat între Ministerul Educației Naționale și federațiile sindicale care sunt reprezentative învățământului.

În anii trecuți, la nivel național, deși nu se făceau ore, elevii și profesorii erau obligați să participe la activități aniversare dedicate Zilei Internaționale a Educației. Anul acesta, din cauza pandemiei de Covid-19, mai mult ca sigur aceste evenimente nu vor mai avea loc.

Calendar școlar 2020/2021. Elevii vor avea un nou weekend prelungit

Elevii și profesori se bucură astfel de un nou weekend prelungit, deoarece în acest an 5 octombrie este o zi de luni. Elevii și profesorii se bucură astfel de un număr uriaș de zile liber în anul școlar 2020/2021 care oricum se desfășoară în condiții speciale din cauza pandemiei de coronavirus.

Care sunt zilele libere în anul școlar 2020/2021

    30 noiembrie – Sfântul Andrei – zi liberă sărbătorită luni;

    1 decembrie – Ziua Națională a României – zi liberă sărbătorită marți;

    1 ianuarie, 2 ianuarie — Anul Nou

    24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române

    30 aprilie -Vinerea Mare

    2 -3 mai – Paște ortodox 2021

    1 mai — Ziua Muncii

    1 iunie – Ziua Copilului

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj