Este vorba despre comuna Cornești din județul Cluj. Aici, începând de marți, 15 septembrie, elevii vor participa la cursuri doar online, potrivit unei hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, emisă luni seară.
„CJSU a decis azi, ca urmare a informarii de către DSP cu privire la rata incidentei cazurilor pozitive din comuna Cornești (care depășește 3 cazuri la 1.000 locuitori), că începând de mâine 15 septembrie, unitatea de învățământ din acest UAT să treacă la scenariul 3 (învățământ online).
Alte modificări nu există la nivelul unităților de învățământ din județ. Scenariile se vor actualiza săptămânal, sau ori de câte ori va fi nevoie, în funcție de situația epidemiologică existenta la nivelul fiecărui UAT”, a transmis prefectul Clujui, Mircea Abrudean.
Amintim că aceeași comună a trecut, în sursul săptămânii trecute, de la scenariu roșu la scenariul verde în doar două zile, după ce rata de incidență a infecțiilor cu coronavirus a ajuns la sub 1.
„Cornești a avut în data de 7 septembrieo incidență de peste 3 cazuri la mia de locuitori. Ulterior, situația s-a schimbat și din data de 9 septembrie avem doar 0,76”, declara prefectul Clujului, în 10 septembrie.
CITEȘTE ȘI


