Educație

Peste 1,4 milioane de copii au început azi școala, după vacanța de toamnă

Bianca Tămaş Publicat Luni, 4 noiembrie 2019, 09:35
Peste 1,4 milioane de copii au început azi școala, după vacanța de toamnă

Cei mici au avut vacanță de vineri, 25 octombrie, până duminică, 3 noiembrie, după o lună și jumătate de cursuri. De pe 4 noiembrie până la următoarea vacanță care începe pe 21 decembrie mai sunt 47 de zile.
În învățământul preșcolar în anul școlar 2018-2019 erau înscriși 525.411 copii, iar în învățământul primar 924.548 de elevi, potrivit datelor INS consultate de Edupedu.ro. Ministerul Educației nu publică date noi despre câți elevi/copii sunt înscriși în anul cșolar actual decât la finalul acestuia. Așa că estimarea populației școlare din grădinițe și școli primare este de 1,4 milioane, în condițiile în care anul trecut a fost de 1,44 milioane. Aceștia sunt copii care au avut vacanță și azi revin la școală. Următoarea vacanță, cea de Crăciun, va fi și vacanța intersemestrială. Iată care sunt următoarele vacanțe din acest an școlar.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Bianca Tămaş

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj