Programul este destinat liceenilor cu rezultate bune la învățătură și are menirea de a le oferi acestora un prim contact cu mediul universitar, cu viața de student, dar și cu oferta educațională a UBB.
„Weekendul lung pentru liceeni este deja la a șaptea ediție și s-a dovedit a fi un succes. Elevii participanți, unii dintrei ei fiind pentru prima dată la Cluj-Napoca, au fost încântați de experiența de «student la UBB»”, afirmă inițiatorii programului.
Liceenii participanți vor fi cazați într-unul dintre căminele Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și vor participa la cursuri și seminarii interactive susținute de cadrele didactice ale UBB, se arată într-un comunicat remis de universitate.
Weekend-ul lung pentru liceeni face parte dintr-o serie de activități educative și interactive dedicate elevilor și organizate, în perioada septembrie–noiembrie 2019, în cadrul proiectului intitulat „Optimizarea accesului și integrării tinerilor în mediul academic și pe piața muncii – InclusUBB”, finanţat din Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2019.


