Educație

Elevii școlii clujene „Ion Agârbiceanu”, voluntari premiați pentru protecția mediului

Bianca Tămaş Publicat 07.06.2019 11:35

42.000 elevi, din 105 unități de învățământ, din 22 județe, au participat la 6.858 acțiuni legate de protejarea mediului.

În cadrul competiției, Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din județul Cluj a fost pe locul V, câștigând 250 euro. Cu ocazia competiției au fost colectate și trimise către reciclare 103 tone de hârtie, 10.329 kg de sticlă și 5.015 saci cu PET-uri folosite. De asemenea au fost organizate 637 plantări, 589 ecologizări și 3.164 sesiuni de educație pentru mediu.

“Implicarea a fost maximă atât din partea elevilor, cât și din partea părinților, a profesorilor și comunității. Este incredibil să vezi un copil de nici șapte ani venind la școală cu pet-uri sau hârtie cu scopul de a salva planeta. Prin implicarea în activitățile organizate, elevii au devenit conștienți că educația ecologică este o componentă a educației pentru viață. Viața nu poate fi separată de mediul înconjurător în care trăim.” a menționat prof. Aurelia Burzo, Școala Gimnazială “Ion Agârbiceanu” Cluj-Napoca


Competiția „Marea Voluntariadă Națională de Mediu a Școlarilor” a avut loc în perioada aprilie-mai 2019.

Autor

Bianca Tămaş

Aveți o știre, o informație sau o problemă care merită atenția publică? Scrieți-ne pe WhatsApp

Trimite-ne un mesaj

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.