Educație

Elevii şi preşcolarii intră de astăzi în vacanţă

Admin Publicat 31.01.2014 10:35

Vacanţa de primăvară este cuprinsă între 12 şi 22 aprilie, iar cursurile se vor desfăşura din 23 aprilie până pe 20 iunie.

Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 21 iunie, şi se va încheia duminică, 14 septembrie.

"În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor marca prin manifestări specifice data de 5 iunie – Ziua învăţătorului, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar. Săptămâna 7 – 11 aprilie din semestrul al doilea este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit 'Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!', având un orar specific", precizează MEN.

Tezele din semestrul al II-lea se vor susţine până la data de 23 mai.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.