Economie

Moody’s: Sistemul bancar românesc e în pericol

Calin Tantau Publicat Luni, 12 decembrie 2011, 10:47

 

„Moody’s consideră că criza va afecta sistemul bancar din România prin 1: slăbirea cererii pentru exporturi şi încetinirea investiţiilor străine directe, 2: nivelul ridicat de creditare în valută din sistem, de peste 60% din soldul total al împrumuturilor ş, 3: o potenţială slăbire a angajamentului băncilor mamă faţă de operaţiunile din ţară. Aceste mecanisme de transmitere vor reduce probabil disponibilitatea finanţării, vor deteriora calitatea activelor, vor creşte pierderile şi vor exercita presiuni asupra capitalului, factori care, în consecinţă, ar putea aplica presiuni tot mai puternice asupra ratingurilor de credit ale băncilor”, se arată într-o analiză a agenţiei de evaluare financiară.

Moody’s anticipează că deteriorarea condiţiilor operaţionale va determina calitatea activelor să scadă, sau cel puţin să rămână sub presiuni semnificative.

Creditele neperformante urmează de asemenea să crească dacă leul se va deprecia, din moment ce majoritatea debitorilor în valută au venituri în monedă locală.

Riscul ca băncile mamă din Europa de Vest să-şi reducă operaţiunile din România este tot mai mare, situaţie care ar afecta capitalul sistemului bancar local şi ar opri creşterea creditării.

Situaţia ar fi agravată şi de dependenţa ridicată a băncilor din România de finanţarea de la grupurile mamă, în special pentru creditele în valută.

„Pe piaţa locală, băncile ar trebui să-şi realinieze modelele de afaceri, fapt care ar suprima profiturile, în contextul creşterii economice mai reduse şi competiţiei mai dure pe piaţa de credit şi în privinţa marjelor depozitelor”, consideră Moody’s.

Cele mai mari bănci locale sunt mai bine poziţionate decât rivalii mai mici pentru a se adapta noilor condiţii dure de pe piaţă. Băncile mai mici riscă să piardă cotă de piaţă pe anumite segmente, cu impact asupra profitabilităţii.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj