„Deficitul bugetar rămâne sub control în 2011 şi vom stabili împreună cu partenerii europeni, cu Comisia Europeană, în perioada imedat următoare, nivelul deficitului pentru anul 2012. Cu siguranţă, va fi sub 3%, pentru că este un angajament al României în cadrul procedurii de deficit excesiv cu Comisia Europeană”, a spus Boc, la un forum de afaceri, citat de Agerpres.
El a subliniat importanţa pe care o au pierderile companiilor de stat pentru deficitul bugetar.
„Spun că e posibil să fie sub 3%, pentru că avem o problemă cu companiile de stat, un alt domeniu nereformat în ultimii 20 de ani, cu companii care au acumulat arierate. Orice datorie a companiei de stat în ultimă instanţă înseamnă o pierdere în buzunarul cetăţeanului pentru că, potrivit regulilor Uniunii Europene, orice companie care este finanţată cu peste 50% din bugetul de stat trece pe deficit. Şi avem companii de stat care intră în această categorie”, a precizat Boc.
El a menţionat că Guvernul face evaluări la companiile de stat, pentru a constata proporţia de deficit bugetar afectată de acestea.
„Acum se fac evaluări la fiecare companie de stat şi vom şti cât din procentul de 3% din PIB este afectat de companiile de stat. De aceea, deficitul va fi sub 3%, pentru că o parte din companiile de stat ne consumă această parte de deficit”, a adăugat şeful Executivului.
De asemenea, el a spus că „veniturile bugetare în PIB sunt, în 2010, 33% şi vor fi 33,6%, în 2011”.
Deficitul bugetar, programat sub 3% din PIB pentru anul 2012
Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp 07 32 77 33 71
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate Joi, 17 februarie 2022.
Accesorii cool de nelipsit în sezonul rece (P)
Actualitate Luni, 14 februarie 2022.
Tramvaiul utilitar a fost înlocuit cu o autospecială nouă, modernă (P)
Anunțuri Luni, 14 februarie 2022.
Anunț de presă privind inchiderea proiectului S.C. Oncoderm SRL
Articole similare
Anunțuri Vineri, 21 august 2026.


