Cursul monedei unice a scăzut de la 4,6562 la 4,6512 lei, minimul ultimelor aproape două luni, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,651 – 4,656 lei. Transferurile de la ora 14:00 se efectuau în jurul valorii de 4,651 lei. Creșterea ofertei de valută a făcut ca în ultima parte a zilei bancare cotațiile să atingă un minim de 4,644 lei.
Media dolarului american a coborât de la 3,9954 la 3,9767 lei, cotațiile fluctuând între 3,963 și 3,981 lei.
Moneda elvețiană s-a apreciat la 1,16 – 1,164 franci/euro, în condițiile în care investitorii căutau un „refugiu" pentru plasamentele lor, tensiunile create de războiul comercial declanșat de administrația Trump riscă să readucă economia mondială în recesiune, iar cursul ei a urcat de la 4,0019 la 4,0078 lei.
Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, și-a menținut direcția ascendentă și a urcat ieri la 3,41%, cel mai ridicat nivel din februarie 2014.
Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut la 3,52%, cel mai ridicat nivel începând cu martie 2014. La rândul lor, indicii la nouă și 12 luni au urcat la 3,56%, respectiv la 3,62%.
Monedele din regiune aveau evoluții diferite față de euro. Cea poloneză se aprecia la 4,316 – 4,332 zloți iar cea maghiară scădea la 325,3 – 326,5 forinți.
Evoluția perechii euro/dolar continua să fie marcată de ultimele manifestări ale președintelui Trump care se declară adept al unui „dolar slab". Acesta a atacat politica de majorare a dobânzii de către Rezerva Federală americană dar și politicile Chinei și Uniunii Europene de a-si devaloriza propriile monede. Pe acest fond euro creștea la 1,1687 – 1,1750 dolari.
Deprecierea monedei americane a avut ca efect creșterea indicelui compozit al bitcoin calculat de Bloomberg la 7.708,09 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00


