Economie

România poate deveni cel mai important producător de aur din UE

Calin Tantau Publicat Miercuri, 24 august 2011, 13:08

Scrisoare deschisa cu privire la afirmatiile Presedintelui Romaniei cu scopul de a sustine proiectul minier de la Rosia Montana


”
Asociaţia Patronală Minieră din România  Patromin  apreciază în mod deosebit mesajul Presedintelui Romaniei de sprijin pentru proiectul minier de la Roşia Montană.
Demararea proiectului minier aurifer de la Roşia Montană înseamnă o revigorare binemeritată pentru sectorul minier, grav afectat în urma închiderii celor peste 500 de mine începând din 1998 şi, în plus, conduce România pe locul 1 în topul producătorilor de aur din Uniunea Europeană, în faţa unor producători de tradiţie ca Finlanda şi Suedia. Tehnologiile prevăzute a fi utilizate în cadrul acestui proiect sunt de ultima generaţie, sigure şi sofisticate, fiindmodele de urmat pentru alte exploatări aurifere de la noi din ţară. Totodată, acest proiect înseamnă crearea câtorva mii de locuri de muncă în sectorul minier şi în sectoare conexe.
Speram că exemplul presedintelui să fie urmat şi de alte personalităţi publice din toate domeniile, pentru demararea cât mai rapidă a proiectului de la Roşia Montană.”

Gavril Baican

Director executiv

Asociaţia Patronală Minieră – Patromin

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj