Economie

Tot mai mulţi români apelează la Provident

Calin Tantau Publicat Miercuri, 27 iulie 2011, 22:05

Potrivit reprezentanţilor companiei, Provident Financial România avea la sfarşitul lui iunie 2011 peste 226.000 de clienţi, în creştere de la 187.000 de clienţi faţă de iunie 2010. Totodată, compania a emis în prima jumătate a acestui an împrumuturi cu o valoare totală de peste 46 de milioane de euro, în creştere de la 40 de milioane de euro faţă de primul semestru din 2010. Veniturile companiei s-au apropiat de 30 milioane de euro în primele şase luni ale acestui an, în timp ce profitul operaţional brut conform standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRS) a fost de 0,57 milioane de euro. Russell Johnsen, directorul general al companiei, a anunţat că Provident Financial România urmează să îşi extindă operaţiunile în cel puţin trei zone noi, printre care şi Turda.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj