"Conform strategiei programului «Prima casă», se propune ca, pentru anul 2017, să fie aprobată alocarea unui plafon al garanțiilor de 2.500 milioane lei. Pentru simplificarea proceselor și evitarea birocratizării excesive a acestora, se propune preluarea de către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) a sarcinii de a emite acordurile pentru radierea ipotecilor și a interdicțiilor de înstrăinare și grevare prevăzute de lege în cazul rambursării integrale anticipate sau la termen a finanțărilor garantate, precum și în cazul respingerii cererilor de plată având impact strict asupra activității de monitorizare a garanțiilor emise în cadrul programului «Prima casă»”, se arată în nota de fundamentare.
Timpul de așteptare al finanțatorilor/beneficiarilor pentru obținerea acordurilor și a deciziilor de radiere va fi scurtat astfel cu cel puțin 10 zile lucrătoare (pentru efectuarea formalităților de emitere a acordurilor, pregătire și expediere a documentației).
Potrivit proiectului, pentru respectarea uzanțelor din domeniul bancar, în cazul garanțiilor ce vor fi acordate în baza promisiunilor de garantare emise cu procentul de garantare de 50%, fără diferențiere în funcție de încadrarea locuințelor în categoria celor noi/consolidate sau aflate în exploatare, se propune ca procentul de garantare să fie cel prevăzut în promisiunea de garantare.


