Economie

Cursul euro a crescut cu un ban

Admin Publicat Marți, 30 decembrie 2014, 16:29

Cursul euro a urcat ieri de la 4,4744 la 4,4834 lei, medie foarte apropiată de cea de la finalul anului trecut, care a fost de 4,4847 lei.

Piața valutară s-a deschis la 4,47 lei, nivel apropiat de cel de la închiderea de luni. Inmulțirea ordinelor de vânzare de lei a urcat euro la un maxim de 4,4850 lei, pentru ca la ora 14:00 tranzacțiile să se realizeze între 4,4810 și 4,4840 lei.

Presiunea pe monedele de la marginea zonei euro, ar putea menține evoluția depreciativă a leului, care a început în partea a doua a lunii noiembrie, după mai multe luni în care euro a fluctuat între 4,38 și 4,43 lei.

Dolarul american a atins un nou maxim al acestui an, cursul lui crescând de la 3,6684 la 3,6885 lei, o medie mai ridicată, de 3,6884 lei, fiind atinsă în data de 10 august 2012. Față de finalul anului trecut aprecierea monedei americane este de aproape 13,5%.

Cursul francului elvețian a urcat, la rândul sau, de la 3,72 la 3,7268 lei, mai sus cu 2% față de sfârșitul lui 2013.

Monedele din regiune aveau o evoluție stabilă față de euro. Cea poloneză se tranzacționa între 4,291 și 4,318 zloți iar cea maghiară între 314,4 și 315,4 forinți.

Perspectivele ca Syriza, partid care se declară anti-austeritate, să câștige alegerile parlamentare anticipate din Grecia, care se vor desfășura la finalul lui ianuarie, a pus presiune pe euro, care a scăzut ieri la 1,2124 dolari, cotație care nu a mai fost atinsă din 26 iulie 2012, maximul zilei fiind de 1,2184 dolari.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.