Economie

În ce stadiu se află autostrada Sebeș – Turda?

Admin Publicat 23.10.2014 10:37

Potrivit unor date transmise de CNADNR la solicitarea Ziarului Financiar pe auto­strada Sebeş-Turda, lo­turile 3 şi 4 (38,7 kilometri), avansul în perioada august-octombrie a constat în acelaşi în trecerea de la stadiul de proiectare şi pre­construcţie la cel de lucrări pregă­titoare pentru construcţia propriu-zisă, utilajele aflându-se deja pe teren.

Pe tronsonul Nădlac-Arad, lotul 1 (22,2 kilo­metri), care ar trebui să fie deschis circulaţiei anul acesta, s-a lucrat la foc continuu, stadiul fizic de execuţie avansând în perioada august-octombrie de la circa 34% la 75% conform aceleași surse. Tot în această toamnă au reînceput lucrările şi pe cel de-al doilea lot al autostrăzii Nădlac-Arad (16,6 kilometri), care de mai bine de un an nu mai avea constructori după ce contractul cu firma austriacă Alpine a fost reziliat, imediat după ce aceasta a intrat în faliment la nivel internaţional şi în insolvenţă pe plan local.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.