Potrivit unui comunicat de presă remis de Administraţia Prezidenţială, preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretele pentru promulgarea Legii privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, decretul pentru promulgarea Legii privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii şi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului, relatează Mediafax.
În 9 septembrie, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat proiectele privind amnistierea fiscală a pensionarilor şi mamelor.


