Evenimentul se va desfăşura marţi, 3 mai, începând cu ora 9.30, la Hotel Opera Plaza, Sala Panoramic. La conferinţă va fi prezent şi Valentin Ionescu, directorul general al BVB. „Evenimentul se adresează atât companiilor care sunt listate pe Piaţa RASDAQ, una din Pieţele administrate de BVB, care vor să acceseze mai multe resurse de pe piaţa de capital, să devină mai vizibile şi să îşi dezvolte afacerea prin promovarea pe Piaţa Reglementată a BVB, cât şi companiilor care nu sunt listate încă pe piaţa bursieră, IMM-uri, dar doresc să cunoască informaţii despre acest tip de finanţare”, se arată într-un comunicat al BVB. În cadrul conferinţei vor fi prezentate avantajele finanţării prin piaţa bursieră, ale listării la BVB, costurile comparativ cu alte metode de finanţare, soluţii de finanţare adaptate în funcţie de mărimea companiei şi de vechimea acesteia pe piaţă. De asemenea, se vor trece în revistă şi paşii care trebuie urmaţi pentru a ajunge la resursele financiare disponibile în piaţa de capital, atât pentru companii mari, care pot beneficia de listarea pe Piaţa Reglementată, cât şi pentru companii mici şi mijlocii, pentru care, recent, BVB a dezvoltat Sistemul Alternativ de Tranzacţionare, denumit şi CAN-ATS. Înscrierile la seminar se fac pe baza formularelor care se găsesc pe site-ul AIPPIMM.
Seminar despre alternativele de finanţare pentru companii
Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp 07 32 77 33 71
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate Joi, 17 februarie 2022.
Accesorii cool de nelipsit în sezonul rece (P)
Actualitate Luni, 14 februarie 2022.
Tramvaiul utilitar a fost înlocuit cu o autospecială nouă, modernă (P)
Anunțuri Luni, 14 februarie 2022.
Anunț de presă privind inchiderea proiectului S.C. Oncoderm SRL
Articole similare
Anunțuri Vineri, 21 august 2026.


